COSTEL ZĂGAN-SHAKESPEARE

 EREZIA FEMEII DICȚIONAR

Totul pentru femeia cu suflet de floare

pentru poemul cu toate versurile îndrăgostite

mă las în voia ta singurătate de doi bani

restul va fi o noapte albă cât Shakespeare

degeaba însă manualul poetului de cursă lungă

e tot la fraza

de când a pus ochii pe tine fericirea ești un om mort

însă în locurile publice tot n-am voie cu poezia dată la maximum

Costel Zăgan

                                                                                                      SONETUL 2

De patruzeci de ierni când să te-apropii

și șanțuri s-or săpa în fruntea-ți blândă,

semețul strai ce azi ne umple ochii

va fi o buruiană tremurândă...

”Unde ți-e harul, dacă îți vor spune,

unde-i comoara zilelor de vlagă? ”

să nu răspunzi că-n ochi. Deșertăciune

va fi cuvântul tău și-or să-nțeleagă,

slăvindu-ți frumusețea, doar în clipa

când vei rosti: ”Copilul me se cade

s-adune și prisosul și risipa,

urcând, el va ierta pe-acel ce scade...”

Aceasta să te înnoiești, se cheamă

cu sânge cald, când moartea-ți cere vamă...

Shakespeare  

SHAKESPEARE-COSTEL ZĂGAN

SONETUL I

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare

iar frumuseții-un spor de dăinuire

și-n acest chip, plăpând urmaș transpare

purtîndu-i umbra, florii-n veștejire.

Dar tu ce-n ochii tăi îți afli rug

hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,

duci foame unde-a fost cândva belșug,

însuți vrăjmaș al dulcelui tău eu.

Tu, care ești podoaba blândă-a firii

și-al primăverii crainic de nădejde

ți-ngropi în muguri florile iubirii

și ești calicul care risipește.

Ai milă: ce-i al lumii nu prăda

cu gura gropii și cu gura ta.

SHAKESPEARE

SHAKESPEARE

Mâna iernii nu dărâmă

vara de pe chipul tău

nici târându-se o râmă

n-o să zboare peste hău

Vara de pe chipul tău

n-o îngrămădești în șip

făcând bine din ce-i rău

crești al frumuseții chip

N-o îngrămădești în șip

nici târându-te o râmă

moartea-n fire de nisip

mâna iernii n-o dărâmă

Vara ce-i poemul tău

de gheață-i iubito zău

COSTEL ZĂGAN