SONETUL I
Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare
iar frumuseții-un spor de dăinuire
și-n acest chip, plăpând urmaș transpare
purtîndu-i umbra, florii-n veștejire.
Dar tu ce-n ochii tăi îți afli rug
hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,
duci foame unde-a fost cândva belșug,
însuți vrăjmaș al dulcelui tău eu.
Tu, care ești podoaba blândă-a firii
și-al primăverii crainic de nădejde
ți-ngropi în muguri florile iubirii
și ești calicul care risipește.
Ai milă: ce-i al lumii nu prăda
cu gura gropii și cu gura ta.
SHAKESPEARE
SHAKESPEARE
Mâna iernii nu dărâmă
vara de pe chipul tău
nici târându-se o râmă
n-o să zboare peste hău
Vara de pe chipul tău
n-o îngrămădești în șip
făcând bine din ce-i rău
crești al frumuseții chip
N-o îngrămădești în șip
nici târându-te o râmă
moartea-n fire de nisip
mâna iernii n-o dărâmă
Vara ce-i poemul tău
de gheață-i iubito zău
COSTEL ZĂGAN
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu