COSTEL ZĂGAN-SHAKESPEARE

 EREZIA FEMEII DICȚIONAR

Totul pentru femeia cu suflet de floare

pentru poemul cu toate versurile îndrăgostite

mă las în voia ta singurătate de doi bani

restul va fi o noapte albă cât Shakespeare

degeaba însă manualul poetului de cursă lungă

e tot la fraza

de când a pus ochii pe tine fericirea ești un om mort

însă în locurile publice tot n-am voie cu poezia dată la maximum

Costel Zăgan

                                                                                                      SONETUL 2

De patruzeci de ierni când să te-apropii

și șanțuri s-or săpa în fruntea-ți blândă,

semețul strai ce azi ne umple ochii

va fi o buruiană tremurândă...

”Unde ți-e harul, dacă îți vor spune,

unde-i comoara zilelor de vlagă? ”

să nu răspunzi că-n ochi. Deșertăciune

va fi cuvântul tău și-or să-nțeleagă,

slăvindu-ți frumusețea, doar în clipa

când vei rosti: ”Copilul me se cade

s-adune și prisosul și risipa,

urcând, el va ierta pe-acel ce scade...”

Aceasta să te înnoiești, se cheamă

cu sânge cald, când moartea-ți cere vamă...

Shakespeare  

SHAKESPEARE-COSTEL ZĂGAN

SONETUL I

Frumoaselor făpturi le vrem vlăstare

iar frumuseții-un spor de dăinuire

și-n acest chip, plăpând urmaș transpare

purtîndu-i umbra, florii-n veștejire.

Dar tu ce-n ochii tăi îți afli rug

hrănindu-l cu-a ta flacără, din greu,

duci foame unde-a fost cândva belșug,

însuți vrăjmaș al dulcelui tău eu.

Tu, care ești podoaba blândă-a firii

și-al primăverii crainic de nădejde

ți-ngropi în muguri florile iubirii

și ești calicul care risipește.

Ai milă: ce-i al lumii nu prăda

cu gura gropii și cu gura ta.

SHAKESPEARE

SHAKESPEARE

Mâna iernii nu dărâmă

vara de pe chipul tău

nici târându-se o râmă

n-o să zboare peste hău

Vara de pe chipul tău

n-o îngrămădești în șip

făcând bine din ce-i rău

crești al frumuseții chip

N-o îngrămădești în șip

nici târându-te o râmă

moartea-n fire de nisip

mâna iernii n-o dărâmă

Vara ce-i poemul tău

de gheață-i iubito zău

COSTEL ZĂGAN

GEORGICĂ MANOLE-COSTEL ZĂGAN

EPIGRAMIȘTII DE AZI

Iau ca ținte în demersuri

Din metehne ale vremii,

Le așează-n patru versuri

Și...aleargă după premii!

(GM)

NONEREZIE

Necazurile

se

țin

de

mână

oamenii

de

cuvânt

(CZ) 

GEORGICĂ MANOLE-COSTEL ZĂGAN

EPIGRAMIȘTII DE AZI

CEZ(E)ISMOTECA (Nu-i departe)

Nu-i departe vremea când

porcii ne mâncau râzând

și pe ritm de cazacioc

cloșca iar o lua din loc

Costel Zăgan

 

TRANDAFIRUL CA O ARMĂ LA TÂMPLA TOAMNEI

 Doamne ce s-ar întâmpla

dacă aș duce un trandafir la tâmple

poate

ar înflori însuși crivățul iernii absolute

foc concentrat

autoportret în țăndări

posteritate distribuită în aval

bucată cu bucată

nevroză

vas comunicant al acestei comedii (in)umane

în spatele oricărui zid al plângerii

umbra îmi este iar întoarsă pe dos

discipol al singurătății în doi

uit că tăcerea are întotdeauna ultimul cuvânt

și

iar visez foc cu foc

în numele trandafirului

Costel Zăgan, EREZII SECOND HAND, EDITURA AXA, BOTOȘANI, 2014

(GOGYOHKA MEA)

 un luceafăr de nisip

se prelinge

din clepsidra cerului

noaptea mi-a împietrit

pe buze

Costel Zăgan, BANCHETUL, 2018

INCAPABIL(Ă) DE IUBIRE

 Rup tăcerea în cuvinte

rup tăcerea-n sentimente

n-o să meargă înainte

restul de n-or fi ardente

Rup tăcerea-n sentimente

rup cuvântul în tăceri

și în fine actualmente

o să-ncep ziua de ieri

Rup cuvântul în tăceri

n-o să meargă înainte

n-o s-aud alte păreri

rup tăcerea în cuvinte

Rup tăcerea-n sentimente

restu-n viață-s incidente

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

 

CE

Viața-i poezia de mâine

viața-i și poezia de ieri

tragi linia și cerul rămâne

cu tot ce astăzi mai speri

Costel Zăgan, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

 

SPRE IARNĂ

 Supraalimentez soba cu povești înflăcărate

COSTEL ZĂGAN, NEMĂGINIRI ÎNTR-UN VERS

ION D.SÎRBU

 *** Astăzi, la noi cel puțin, întreaga cultură și civilizație s-au confundat, sintetizându-se într-un singur concept: cel de politică.

       ADIO, EUROPA, EDITURA CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1993

COSTEL ZĂGAN: UN SURÂS

Dar eu râd pe românește

când fac haz și de necaz

n-are balta îi dau pește 

 o trage la undiță-un praz

AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

ÎNTREBAREA ZILEI: A CUI ESTE ROMÂNIA?

ÎNTREBAREA ZILEI: A CUI ESTE ROMÂNIA?:  Țara-i a copiilor copiilor copiilor ............. copiilor noștri Costel Zăgan

ARSENIE PAPACIOC

 Bărbatul nu e cap femeii? Așa e, dar ea e inima. Un cap fără inimă...e sec!

LUMEA CA O RANĂ APROXIMATIVĂ

 Mă doare-n Europa

mă doare în Atlantic

mă doare ce-a zis popa

mă doare-n metru antic

Mă doare în Atlantic

și-n Asia mă doare

mă doare că-s romantic

ca un apus de soare

În Asia mă doare

mă doare ce-a zis popa

și în vacanța mare

mă doare-n Europa

Și chiar în Singapore

mă doare vreo trei ore

COSTEL ZĂGAN, VARA DIN SUFLET, EDITURA ECREATOR, BAIA MARE, 2023

 

ARLECHIN

 Mai amar ca moartea

soarele de ce apune

poate-i ține partea

luna de cărbune

Soarele de ce apune

norul n-are pipă

Dumnezeu din glume

lumea o-nfiripă

Norul n-are pipă

cine-i ține partea

noaptea ce risipă

amară e moartea

Soarele de ce apune

la-nceput de lume

COSTEL ZĂGAN

POEZIA LA ȚARĂ

Viața fuge după mine

parc-ar fi nebună

las în urma mea ruine

alții temelie pună

Parc-ar fi nebună

lumea dimprejur

am o veste bună

pe cuvânt vă jur

Lumea dimprejur

lasă-n urmă ce ruine

cel pierdut și pur

fuge viața după mine

Parc-ar fi nebună

îmi cântă din strună

COSTEL ZĂGAN, CEZ(E)ISME II

 Cartea-i Dumnezeu - Costel Zăgan

Cartea-i prima
cartea-i un izvor
la revedere stima
de carte mi-e dor

Cartea-i un izvor
cartea-i un fluviu
ce-l rostim în cor
al vieții Danubiu

Cartea-i un fluviu
la revedere stima
n-am niciun dubiu
cartea-i prima

Cartea-i un izvor
mă naște nu mor
COSTEL ZĂGAN, CEZ (E) ISME II

 Că-i femeia, mi-am zis,

(Păpădia cu trup etern, )

Un pas spre paradis?

Dar câţi spre infern? !

Costel Zăgan

 Costel Zăgan

23.04.2024

Erezie perpendiculară

Unde-s Doamne
cavalerii ninsorilor de altădată
ultima păpușă de zăpadă-i
activată de proximul țurțure de gheață
identitatea anotimpului pare pierdută
pentru totdeauna
ecoul viitorului nu mai trezește pe nimeni
și eu am buzunarele burdușite de morminte
când iată că soarele apune ca un chiștoc de țigară
alo e cineva acasă
din călimară se înalță luna inima mea albastră
Galaxia Gutenberg dă colțul
indescifrabilă tăcere
indescifrabilă

 

(din volumul Erezii second hand, 2014)