IOAN ROMEO ROȘIIANU

 Tu n-ai văzut Creația, draga mea

iar eu nu pot să ți-o arăt, oricât aș vrea!

Se apropie Sărbătorile șii eu nu știu de ce lumea stă la rând,

de ce oamenii se ascund prin biserici,

pe lângă sfinți pe care nu i-au văzut niciodată,

pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E AZI, mai e puțin până la ZIUA cea mare,

vecinii-mi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, nu te văd!

Unde ești?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,

îs singur cu mine-n momentul răzleț,

aș vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,

Dumnezeu nu mă lasă și-mi spun că sunt bun!

Vreau să mai cred în cuvinte și-n șoapte!

Vreau să mă-mpac cu mine și El!

Unde ești,  Dumnezeule ascuns în cuvinte?

Dumnezeule ascuns în șoptiri, unde ești?

Când m-am trezit în aceeași viață urâtă eram  biet actor inutil,

infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca șotron printre cuvinte.

Cum să-l întreb eu de ce rănește privirea,

cum să-l întreb dacă nu doare trecutul,

cum să-l întreb dacă mai vine și mâine?!

FORI(I)LE POEZIEI, 2020