Domnilor, eu râd pe românește! (Costel Zăgan)
Am toamna-n buzunare
îi duc frunzele pe limbă
scriu poeme dac-o doare
tac de nu se mai schimbă
COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE
Nu-i departe vremea când porcii ne mâncau râzând și pe ritm de cazacioc cloșca iar o lua din loc Costel Zăgan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu