(RE)VEDERE

 

 Rămâi raiule sănătos

că plec acasă pe jos

COSTEL ZĂGAN, DISTIHURILE LUI DIONYSOS

AMINTIRI GLISANTE

Poezia e meseria mea Doamnă

te încăpățânezi să fii frumoasă

supa aceasta-i totuși de toamnă

dac-o sorb din privire de-acasă

COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

IOAN ROMEO ROȘIIANU

 Tu n-ai văzut Creația, draga mea

iar eu nu pot să ți-o arăt, oricât aș vrea!

Se apropie Sărbătorile șii eu nu știu de ce lumea stă la rând,

de ce oamenii se ascund prin biserici,

pe lângă sfinți pe care nu i-au văzut niciodată,

pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E AZI, mai e puțin până la ZIUA cea mare,

vecinii-mi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, nu te văd!

Unde ești?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,

îs singur cu mine-n momentul răzleț,

aș vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,

Dumnezeu nu mă lasă și-mi spun că sunt bun!

Vreau să mai cred în cuvinte și-n șoapte!

Vreau să mă-mpac cu mine și El!

Unde ești,  Dumnezeule ascuns în cuvinte?

Dumnezeule ascuns în șoptiri, unde ești?

Când m-am trezit în aceeași viață urâtă eram  biet actor inutil,

infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca șotron printre cuvinte.

Cum să-l întreb eu de ce rănește privirea,

cum să-l întreb dacă nu doare trecutul,

cum să-l întreb dacă mai vine și mâine?!

FORI(I)LE POEZIEI, 2020 

COSTEL ZĂGAN

 

Mâinile se roagă mângâind, iubito

Despre tine înfloreşte teiul
despre sânii tăi în floare
ceru-mbracă-n stele cheiul
valul mării rău mă doare

Despre sânii tăi în floare
toate florile-mi vorbesc
dragostea care pe care
demon cu chip îngeresc

Toate florile-mi vorbesc
ceru-mbracă-n stele cheiul
dorul meu prea omenesc
despre tine înfloreşte teiul

Despre sânii tăi în floare
îngerii nu pot să zboare

(din volumul „Cezeisme II”)

 

 

LUCIAN VALEA - PASĂREA MĂIASTRĂ

 Când noaptea cade fluturând albastră

Să-și lase-n ape chipul ca Narcis,

Coboară-n zbor pe casa mea de scris,

Tulburătoare pasăre măiastră.

Trist mesager  din straniul paradis

Unde se naște nebunia noastră

Îm sânge îmi înfinge ca-ntr-o glastră,

Incadescentă, creanga unui vis.

Și dintr-o dată valuri lăgănate

Simt vasta lumilor singurătate

Tălăzuind în plnetare spații

Iar prin eterul, evadat din formă,

Ascult atomilor cum dă vă vriații

Materia eternă și enormă! 

 

EXERCIȚII DE MELANCOLIE

 Am  toamna-n buzunare

îi duc frunzele pe limbă

scriu poeme dac-o doare

tac de nu se mai schimbă

COSTEL ZĂGAN, AXIOMELE LUI DON QUIJOTE

Costel Zăgan - Top 20 citate ale aforistului român